sâmbătă, 27 martie 2010

Cui foloseste legea falimentului personal?

Domnule Piperea,
Imi amintesc de cursurile dumneavoastra de drept comercial de pe vremea cand eram student. Pe vremea aceea erati liberal si propovaduiati liberalismul de tip laissez faire. Din cate imi aduc aminte aveati o problema cu clauzele obligatorii introduse de catre stat intre contractele dintre persoanele private, vazute ca o imixtiune a statului in libertatea contractuala. Bun.

Cui foloseste actuala lege a falimentului persoanelor fizice?
In prima instanta am fi tentati sa credem ca legea este data in beneficiul  debitorilor bancari, persoane fizice, aflati in imposibilitate de plata in contractele bancare. Daca falimentul persoanei juridice intervine pentru a clarifica si lichida debitele acestei persoane juridice, legea pe care o propuneti nu este decat o amanare, o pasuire acordata debitorului in temeiul legii. Legea nu acorda insa nici o inlesnire, nu actioneaza cu nimic asupra cauzelor insolventei persoanei. In afara debitorilor rau-platnici obisnuiti, existenti in orice sistem economic, criza a provocat aparitia unei clase de debitori caracterizati de catre banci drept rau-platnici prin neachitarea la timp a ratelor bancare si acumularea unor restante mai mari de 90 de zile. 

Ce propune aceasta noua lege?

O serie de masuri care sa usureze executarea silita a persoanelor fizice. Am crede ca notiunea de faliment scuzabil este introdusa pentru a stinge obligatiile debitorilor aflati in imposibilitate de plata. In ultimii ani, milioane de romani au accesat credite bancare, avand concursul larg al bancilor. Institutiile financiare au dat dovada de o excesiva lejeritate in acordarea creditelor, in analiza bonitatii clientilor, dorind sa-si atraga un portofoliu cat mai mare de clienti. Reclama intensa, ascunderea unor clauze contractuale combinate cu ignoranta populatiei in privinta regulilor creditarii au dus la contractarea unor imprumuturi cu dobanzi anuale efective ce merg si spre 50%. Am intalnit deseori opinia ca fiecare debitor  a semnat un contract si ca trebuie sa raspunda in baza acestuia intrucat constituie legea partilor indiferent daca la data semnarii contractului nu a inteles si nici nu i s-au explicat toate prevederile contractuale. La nivel individual pare acceptabil. La nivel social insa avem o problema. Cum putea sa cunoasca si sa inteleaga prevederile unui contract bancar precum si toate consecintele juridice ale acestuia un muncitor la REBU cu  2 clase primare?  Da, e firesc, ai luat niste bani cu imprumut, trebuie sa-i returnezi impreuna cu dobanda aferenta. Ce faci insa cand nu intelegi ca dobanda este variabila, ca ea se compune din ROBOR/EURIBOR (care sunt in sine variabile) + o marja a bancii care se dovedeste si ea variabila? Ce se intampla cand bancile introduc in contract in mod ulterior semnarii acestuia comisioane de administrare lunare si care modifica esential datele contractului. Fireste ca sunt acoperite, intotdeauna in aceste contracte standard vor fi incluse fraze de genul "banca isi rezerva dreptul ca in functie de conditiile financiare si de pe piata sa modifice unilateral....". Iar Gigel semneaza, pentru ca nu vede ce scrie cu litere mici acolo, pentru ca functionarul bancar ii pune pixul in mana ca sa termine mai repede si sa mai bifeze un credit la targetul lunar. Si daca ar citi? Ce-ar intelege Gigel? Cum poate el sa cuprinda cu mintea clauzele unor contracte care au in spate departamente juridice, experienta si practica unor institutii invatate sa formuleze evaziv ce le intereseaza? Si daca Gigel citeste si intelege acel contract, ce poate face? Sa nu fie de acord? Pai acelasi domn Piperea ne-a explicat la curs in urma cu multi ani ca acestea sunt contracte de adeziune, adica contracte standard la ale caror prevederi aderi prin semnatura sau nu, contracte nenegociabile. Tu, Gigel, nu poti negocia cu banca nici dobanda, nici conditiile contractuale. Pentru ca departamentul juridic are un draft de contract, cu blanks pentru datele tale personale. Daca consilierul bancar este dibaci si bun vanzator iti poate lasa impresia ca tu ai negociat cu banca. E forma de flatare a prostului, ca sa zic asa. Faptul ca te lasa sa alegi perioada, suma, moneda si uneori tipul de dobanda nu inseamna ca a negociat cu tine, ci ca ti-a infatisat mai multe variante de produs. Nici vanzatorul de pantofi nu te obliga sa cumperi pantofi masura 45,  dar iti vinde fiecare pereche si model la pretul si in conditiile impuse de el. 
Si ce putea face Gigel? Avea nevoie de bani. Voia sa-si cumpere casa, masina, sa-si faca o afacere sau sa-si cumpere electrocasnice. Fiecare a avut motivele sale, mai mult sau mai putin oportune, legitime prin prisma nevoilor subiective. Putea alege? Cu zeci de banci pe piata, cu atatea IFN-uri ai zice ca Romania a fost raiul clientilor. Sigur ca putea alege, presupunand din nou ca Gigel era un client informat, de cultura si educatie medie. Alegea din ce i se prezenta, din publicitate si din informatia contextuala. Am avut sute de clienti care de-a lungul timpului n-au intrebat cat este dobanda, care sunt comisioanele. Am avut mii de clienti carora chiar daca le explicam, din scrupul profesional, nu intelegeau. Educatia financiara se face greu, mai ales cand vii dupa zeci de ani de comunism, mai ales cand populatia este "in stare naturala"  de ignoranta vizavi de tehncile de vanzare, manipulare si reclama. Victimele perfecte. Vorbim acum nu de vinovatia clientului, ci de raspunderea moral-etica a bancilor si a institutiilor statului care au lasat fenomenul liber, inclusiv a BNR-ului. Se pare ca romanii au trebuit sa incaseze toate tepele financiare exersate de-a lungul timpului in vest: jocurile piramidale, fondurile de investitii, creditele de consum, bubble-ul imobiliar. O invatare pe pielea proprie, fara cea mai mica interventie a statului. A fost vreo autoritate care sa reglementeze piata imobiliara? Nu se stia unde va duce umflarea excesiva a preturilor, ce dezechilibre majore va atrage? Nu s-a stiut unde va duce supraindatorarea populatiei? Pai uite unde s-a ajuns, romanii platesc astazi bancilor sume mai mari decat platesc in taxe si impozite statului. De asta nu are statul bani, pentru ca tot ce s-a castigat prin crestere economica se duce catre banci, institutii financiare ce au capital strain si interes strain. 

De ce nu a venit dl. Urban cu o propunere de lege pentru dobanzi maximale? Am fost si suntem fraierii Europei, nemtii, austriecii, francezii au venit sa ne imprumute cu dobanzi uriase fata de ce se practica in tarile lor. Euriborul e la mininul istoric, tinde spre zero, iar dobanzile la creditele in euro merg si spre 20%. De ce? Pentru ca au vazut ca suntem slabi, pentru ca la noi se poate. Pentru ca actioneaza ca un cartel si beneficiaza de suportul corupt al autoritatilor de la noi. Bancile straine nu vor sa-si asume nici un risc in Romania, doresc doar sa castige. Cand sistemul se clatina, lanseaza zvonuri cum a fost cel din primavara lui 2009, Romania baga in faliment Austria, spuneau ziarele. Si ne cheama la ordine, isi trimit ministrul de finante si ne obliga sa luam "o centura de siguranta" , adica obliga statul roman sa preia riscul de credit de la banci si sa le acopere pagubele. Pe scurt: ne-au cumparat bancile, ne-au bagat reclama pe gat, ne-au imprumutat scump si nu vor sa-si asume nici un risc contractual.

Cine propune aceasta lege? Dl. Urban? Pai ce legatura este intre Urban si Asociatii si domeniul recuperarii creantelor? Ratiunea legii este de a extinde procedura falimentului si asupra segmentului larg de persoane fizice, de a da de lucru societatilor de insolventa si lichidare si de a eficientiza executarea silita a persoanelor si bunurilor in folosul bancilor straine si rechinilor autohtoni. 
Prin proiectul de lege, se impune limitarea capacitatii juridice a debitorului si plasarea tuturor actelor sale juridice cu caracter patrimonial sub raspunderea si controlul Administratorului judiciar si a Lichidatorului judiciar. Cine sunt acestia? Asa cum spune legea  practicieni in insolventa (persoane fizice sau societati ) desemnate de instanta sa supravegheze actele juridice ale debitorului, sa reprezinte legal debitorul precum si sa lichideze bunurile acestuia precum si distributia sumelor rezultate din lichidare. Adica debitorii vor fi reprezentati legal de persoanele care vor fi desemnate sa le vanda bunurile. Va dati seama ce va iesi de aici. Adica dl. Urban da o lege prin care isi asigura sporirea bazei de clienti si cresterea cifrei de afaceri. Adica se propune o lege prin care abuzurile si interesele imobiliare devin legitime. De mentionat ca toate cheltuielile cu administratorul si lichidatorul se fac tot pe spezele debitorului, nu cumva sa-i mai ramana ceva nefericitului.

Presa

Presa a prezentat varianta frumoasa a povestii, cea cu falimentul scuzabil. Toate ziarele si televiziunile au prezentat in cuvinte frumoase initiativa acestor domni, aratand populatiei cum parlamentarii isi arata grija fata de ea in aceste conditii de criza. Bancile s-au simtit chiar datoare sa protesteze, asa..de ochii lumii, pentru cei 25% ipotetici ce i-ar putea pierde. Insa bancile stau cu mortul in casa si mortul incepe sa puta. E o morga intreaga, sunt sute de mii de credite neperformante, iar misculatiile bilantiere si cesiunile pe SRL-uri infiintate in acest scop pot doar masca, dar nu pot neantiza paguba. 

Problema principala este incapacitatea bancilor si societatilor de collection de a procesa toate aceste situatii. Au angajat masiv persoane pentru recuperari, au facut investitii in call centeruri. Si-au angajat proprii executori, dar nu au resursele si timpul pentru a executa, in regimul juridic actual, sute de mii de persoane. Au nevoie de o lege pentru a urgenta si facilita executarea silita a persoanelor fizice din Romania. Iar rechinii imobiliari au nevoie de o lege pentru a putea cumpara la pret de nimic, prin licitatii si aranjamente imobile si bunuri, dupa reteta deja aplicata in Romania in anii 90%. Asta e de fapt nobila initiativa a domnilor Urban si Piperea. Aici nu mai vorbim de mafie, ci de o simbioza perfecta intre mafia locala, capitalul financiar strain si autoritatea statului

Prevederile sunt atat de restrictive si nerealiste, incat, chiar daca cineva reuseste sa se incadreze in acest plan este greu de crezut ca va avea o finalitate. Persoanele care au ajuns in stare de insolvabilitate, sunt chemate sa vina cu un plan prin care intr-un interval scurt sa acopere 75% din valoarea creantelor. Daca debitorul a ajuns in aceasta situatie, adica nu a putut acoperi valoarea lunara a ratelor, cum credeti ca intr-un interval foarte scurt va putea "concepe un plan"si acoperi 75% din valoarea unui credit?Valoarea creantelor este stabilita unilateral, de catre creditori si va cuprinde atat soldul, precum si dobanzi si penalitati calculate atat de maiastru de diversele institutii financiare si de cesionari "onesti". Daca debitorul nu se incadreaza in acest plan sau nu-l poate onora atunci ...va plati o livra din carnea sa. Glumesc, atunci debitorul va ajunge tot la executare silita, la aruncat in strada chiar si pentru sume derizorii in raport de valoarea imobilului pe care-l detine. Iar statul va ridica din umeri pentru ca, nu-i asa, a facut tot ce putea face. 


De ce nu veniti domnilor cu propuneri legislative care reglementeze inclusiv dobanzile in Romania? Nu este evident ca multi dintre debitori au ajuns sa nu mai poata plati pentru ca platesc enorm de mult in raport de cat au contractat? Pentru ca platesc mult mai mult decat restul consumatorilor europeni? De ce nu veniti cu o lege cum a fost  cea din perioada interbelica ce privea conversia datoriilor agricole?

4 comentarii:

  1. Buna prezentarea cadrului general. Interesanta sugestia privind interesul propriu al initiatorului legii. Greu de pus in practica partea cu reglementarea dobanzilor. Se tot zice ca nu e prost ala care cere ci ala care da... ;)

    Incet-incet, lumea se educa. Si la noi si in alte parti. Uite asa populatia "in stare naturala" usor naiva din tarile fost comuniste invata "binefacerile capitaliste". In timp ce contribuabilul din tarile asa-zis "capitaliste" incepe sa invete notiuni precum nationalizarea pierderilor si interventia statului in economie.

    Incet-incet diferentele se estompeaza, iar sistemele si doctrinele devin irelevante in timp ce oamenii incep sa realizeze ca statele si guvernele devin inutile... ;-)

    RăspundeţiŞtergere
  2. Eu nu cred in inutilitatea statului. Daca vrei, e o situatie similara evului mediu timpuriu, cand seniorii locali faceau legea pe domeniile lor. A fost nevoie de intarirea reala a autoritatii centrale pentru a se putea impune legea si pentru progresul societatii. Nu avem nevoie de disparitia statului, ci de organizare simpla, eficienta si autoritara. Dezorganizarea sistemului social va creste apetenta populatiilor spre conduceri autoritare/dictaturi.

    RăspundeţiŞtergere
  3. Evident, depinde cum definesti statul. Statul de azi e un monstru de birocratie si coruptie care si-a depasit de mult utilitatea.

    Daca vorbim insa de stat ca un mod de coordonare si organizare a societatii intr-un mod simplu, eficient si neimpovorator, atunci utilitatea acestuia devine o chestie logica.

    RăspundeţiŞtergere
  4. http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_19062/Ana-Atanasiu-specialistul-Piperea-si-Asociatii-discuta-cu-utilizatorii-Avocatnetro-despre-insolventa-persoanelor-fizice.html

    poate iti faci timp sa arunci o intrebare :)

    Z

    RăspundeţiŞtergere